CASTELUL CORVINILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima mentiune documetara a asezarii de la Hunedoara dateaza din anul 1278, în legatura cu lista de decima papala, Hunedoara fiind mentionata printre cele mai importante asezari din arhidiaconatul de Hunedoara, alaturi de Deva, Hateg sau Santamaria-Orlea.

Anterior, numele de Hunedoara apare în documente (1265, 1276) in legatura cu arhidiaconatul de Hunedoara, o structura ecleziastica, subordonata episcopiei Transilvaniei, cu sediul la Alba Iulia. 

 

                                                      Actul de donatie din 1409.
O data cu stingerea din viata a familiei Corvin, arhiva acesteia a fost transferata, in Germania, la Anspach de catre George de Brandenburg, o parte din documente ajungand la sfarsitul secolului XVIII la Buda in cadrul celebrei Arhivum Camerae. Printre aceste documente a existat si actul de donatie din 18 octombrie 1409, prin care regele Sigismund de Luxemburg (1384-1437), doneaza posesiunea regala Hunedoara (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) lui Voicu si familiei sale, aici fiind mentionat si numele lui Ioan, ca si fi al lui Voicu. In acest fel, Hunedorenii deveneau, alaturi de familia Candea, cele dintai familii romanesti din comitatul Hunedoarei care aveau proprietati cu drept nobiliar. 

 

 

        Considerat una dintre cele mai vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara, Castelul Corvinilor e şi unul din cele mai importante monumente de artă feudală gotică din Europa, devenind de-a lungul timpului un punct de maximă atracţie turistică. A fost ridicat în secolul XV de către Iancu Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlasti. Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelară pietrei cioplite. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu, astazi fiind simbolul Hunedoarei  .
Fiind una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara, castelul devine o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, imbogatindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare.
Galeria şi donjonul - ultimul turn de apărare (turnul “Ne boisa” = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum şi Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părţi ale construcţiei.
Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepţii), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate şi Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereţi (printre ele se găsesc şi portretele domnilor Matei Basarab din Ţara Românească şi Vasile Lupu din Moldova).
În aripa castelului numită Matia se mai desluşeşte destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că îşi trag numele urmaşii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).
În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Iancu de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apa. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ţinut de cuvânt. Se spunea că inscripţia de pe zidul fântânii înseamnă „Apa ai, inimă n-ai”.
În realitate, conținutul descifrat de specialiști este Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.